Istorie
Istorie. 2005. Un atelier de tâmplărie de 100 mp utilat rudimentar. O echipă dornică să lucreze cu lemnul, să-i exploateze valențele și să exceleze în prelucrarea lui. Am explorat, am cercetat piața, am înțeles care sunt așteptările clienților. Cu un plan bine pus la punct și cu investiții serioase, am reușit să aducem liniile de business care ne reprezintă și care vin în întâmpinarea dorințelor fiecărui client.
Misiune și valori
Aducem plus valoare fiecărui proiect asumat și ne angajăm să îl executăm cu profesionalism și dedicare, în cele mai mici detalii. Pentru că asta înseamnă munca noastră: mereu ceva în plus, ceva unic, ceva încântător, care să completeze firesc experiența pe care o are fiecare client atunci când lucrează cu noi. Suntem dornici să explorăm și să creăm, să redefinim spațiile și normele în materie de design.
Tehnologie și expertiză
Performanța BD Lemntech este asigurată de trei fabrici, peste 10.000 mp spații de producție, șapte linii de business distincte, 121 de angajați. Tehnologia deținută, dotările, calificarea personalului sunt la nivel european. Acoperim toată gama de prelucrări pentru materiale pe bază de lemn, debitări laser sau gravură pentru lemn, materiale compozite sau metal.